Concursul „Sanitarii pricepuți” desfășurat, ieri, în sala de sport a Åcolii „Åtefan cel Mare” Focșani și-a desemnat câștigătorii etapei zonale. Așadar, locul I a fost adjudecat de echipajul școlii gazdă, locul II a revenit echipajului Åcolii Generale nr. 3 Focșani în timp ce ultimul loc al podiumului a fost ocupat de echipajul Åcolii Cârligele. Toate echipajele au primit diplome de participare iar cele câștigătoare vor merge mai departe la faza județeană a concursului, ce va avea loc pe 4 iunie. După ce au completat un test grilă de zece întrebări despre acordarea primului ajutor, copiii de la școlile participante s-au prezentat în fața comisiei de unde au extras câte un bilet cu un scenariu prestabilit. În funcție de ceea ce scria pe bilet, de cazul relatat, micii sanitari trebuiau să execute manevrele necesare pentru „salvarea” vieții pacientului interpretat de unul dintre membrii echipajului. În funcție de priceperea lor și de timpul în care au îngrijit pacientul au fost notați de membrii comisiei, reușind mai ușor sau mai greu să treacă peste emoțiile cauzate de ochii ațintiți asupra lor. Fiecare echipaj a fost instruit în mod gratuit de profesorul de biologie de la școală. „Regret faptul că în acest an nu au fost mai multe echipaje deoarece mulți copii au fost privați de această datorie civică în fond. Nu se știe niciodată în viață când aceste cursuri se pot dovedi folositoare. În altă ordine de idei, cei care au fost prezenți astăzi s-au descurcat foarte bine dar din păcate, doar trei echipaje pot merge mai departe așa că a trebuit să îi alegem pe cei mai buni dintre cei buni”, a declarat Lidia Boc, voluntar al Filialei de Cruce Roșie Vrancea.