O parte dintre administratorii de fonduri de pensii private obligatorii, mai ales cei din a doua jumătate a clasamentului, se vor retrage de pe piață dacă se va reduce contribuția, pentru că acționarii nu vor susține un business fără certitudinea recuperării investițiilor într-un interval rezonabil. „Prin reducerea contribuției, cheltuielile administratorilor nu se mai pot susține din veniturile acestora, adică din comisioanele aplicate participanților. În acest caz, administratorul are două posibilități: fie cere, din nou, bani acționarilor, fie intră în faliment”, a declarat, miercuri, președintele APAPR, Crinu Andănuț. În cazul primei variante, spune Andănuț, acționarii administratorilor se vor gândi de două ori dacă mai alocă bani pentru un business care va intra pe profit (break-even) peste 20 sau chiar 30 de ani, și nu în 10 ani cum s-a estimat inițial prin planul de afaceri aprobat în urmă cu trei ani. „Marii investitori nu vor merge pe mâna micilor politicieni români. Nu există încă un punct de vedere comun la nivelul asociației, dar, din perspectiva intereselor unui investitor, putem asista la decizii de retragere de pe Pilonul II, mai ales din partea celor aflați în a doua parte a clasamentului. Este greu să accepți că business-ul în care ai învestit îți va returna banii peste 20 sau chiar 30 de ani, după ce inițial, în urma calculelor, ai estimat că faci break-even peste 10 ani”, a explicat Andănuț.