Românii au mai multe sărbători legale decât francezii şi americanii!

0
261


Cetățenii României au 11 zile de sărbători legale pe an, în care nu se lucrează. Primele două zile din ianuarie, prima și a doua zi de Paști, 1 mai, prima și a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie și nu în ultimul rând prima și a doua zi de Crăciun sunt zilele libere ale românilor, potrivit Legii 53/2003 privind Codul Muncii. La acestea se mai adaugă două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine pentru persoanele aparținând acestora. Există un proiect de lege care vizează modificarea Codului Muncii în vederea introducerii zilei de 24 ianuarie printre sărbătorile legale în care nu se lucrează. Franța are zece sărbători legale dintre care 14 iulie – Căderea Bastiliei este una dintre cele mai importante. Italia are și ea 12 sărbători legale printre acestea aflându-se și 2 iunie – Aniversarea Proclamării Republicii. Americanii au doar zece sărbători legale în care nu se lucrează din care cea mai importantă este 4 iulie – Ziua Independenței. O altă zi importantă pentru americani este Ziua Recunoștinței, celebrată pe 25 noiembrie, reprezentând un gest de mulțumire închinat Divinității pentru recolta din anul respectiv. Dacă sunt puse la socoteală și zilele de sărbătoare în care se lucrează, numărul acestora se apropie de 60.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here