Poliția austriacă informează că o româncă a fost spitalizată cu arsuri grave, după ce a fost stropită cu un lichid inflamabil apoi i s-a dat foc, potrivit www.lethbridgeherald.com
Poliția spune că femeia, Florentina M. (35 de ani) a suferit arsuri grave pe corp și pe mâini, după ce a fost atacată duminică pe o stradă din Viena. Ea este în prezent într-o comă indusă.
Românca se află sub observație medicală, a precizat, luni MAE, adăugând că ambasada României se află în contact permanent cu autoritățile austriece și cu reprezentanții spitalului.
Potrivit MAE, ambasada României la Viena a solicitat, la 16 mai, autorităților locale competente, informații asupra acestui caz. „Ambasada României la Viena se află în permanent contact cu autoritățile locale, precum și cu reprezentanții spitalului în care este internat cetățeanul român. Întrucât ancheta este în curs de desfășurare, nu se pot face publice elemente suplimentare cu privire la acest caz”, precizează MAE.
Referitor la victima incidentului, MAE precizează că aceasta a fost incendiată de indivizi necunoscuți la intrarea într-un local de noapte din Viena. „În prezent, cetățeanul român se află sub observație medicală”, precizează MAE.
Poliția a declarat că atacatorul, încă neidentificat, ar fi plecat cu un autoturism BMW.