Un bărbat din satul Bogza, comuna Sihlea, va ajunge în fața instanței de judecată după ce a încercat să fure o vacă. Sandu G. avea să și reușească în acțiunea sa dacă nu era surprins de proprietar și de o cunoștință a acestuia. În rechizitoriul care a fost întocmit pe numele bărbatului, se arată faptul că în data de 21 noiembrie 2009, în jurul orelor 15.30, învinuitul trecea pe un izlaz dintre loca-lități când a văzut bovinele păscând. Cu una dintre ele a vrut chiar să se facă nevăzut numai că a fost zărit de proprietar care trecea în acel moment prin zonă cu o mașină, și însoțit de un consătean. În urmărirea lui Sandu au plecat atât omul păgubit cât și poliția care a fost anunțată. Văzând că este urmărit, hoțul a abandonat vaca și a plecat spre localitatea Bogza. Polițiștii din zonă au încercat și ei să se țină după infractor dar cum urmărirea cu mașina nu a mai fost posibilă au plecat pe jos. Abia când a intrat în Bogza a fost reținut. Sandu le-a spus oamenilor legii că doar a trecut pe lângă bovină și că se deplasa călare pe calul său, aspect infirmat de martori care au arătat faptul că învinuitul mai era și în stare de ebrietate.