Un studiu realizat de cercetători australieni, canadieni și brazilieni și publicat în Archives of Disease in Childhood demonstrează că zahărul înghițit înaintea administrării unui vaccin la bebelușii de până la un an scade durerea. Până a ajunge la această concluzie, cercetătorii au analizat datele culese de la 1 600 vaccinări ale bebelușilor între o lună și un an, arată site-ul maxisciences.com. Înaintea vaccinului, sugarii primeau fie o soluție zaharată, fie apă, fie nimic. La copiii care au băut o soluție dulce, s-a observat o scădere a indicilor durerii (expresii faciale, mișcări ale brațelor și picioarelor, respirație și bătăi cardiace accelerate), iar plânsetele au fost mai slabe și au durat mai puțin. Autorii studiului consideră că o jumătate de linguriță de lichid zaharat duce la scăderea durerii la vaccinare. Este o soluție care ar putea fi aplicată ușor de pediatri.