Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A.) a anunțat că va participa, luni, la protestul organizat de părinții cu bebeluși, în fața Ministerului Muncii, organizația propunând și o serie de măsuri, astfel încât indemnizațiile pentru concediul de creștere și îngrijire a copilului să nu fie diminuate. âAlianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor invită părinții să participe în număr masiv la protestul organizat de mămici și de tătici împotriva măsurilor iresponsabile propuse de guvernanți, care vizează înfometarea bebelușilor și agresarea tinerelor familii care au susținut economia naționalăâ, se arată într-un comunicat. Protestul va avea loc, potrivit sursei citate, de la ora 12,00. Alianța propune Cabinetului Boc să acorde indemnizațiile pentru revoluționari, doar acelora care au fost cu adevărat răniți și urmașilor martirilor. âPlățile retroactive pentru âluptătorii remarcațiâ îi costă pe contribuabili 400 de milioane de euro. În România sunt, în acest moment, peste 20.000 de revoluționari cu certificat și au fost, la un moment dat, peste 30.000. Achitarea drepturilor ce le revin înseamnă un efort bugetar de peste 100 de mi-lioane de euro pe anâ, precizează Asociația, menționând că aceste persoane au și alte drepturi bănești, precum gratuitate pe liniile de transport în comun sau scutiri de diferite impozite.