Social-democrații se reunesc miercuri în cadrul Comitetului Executiv Național, pentru a stabili momentul depunerii moțiunii de cenzură la Parlament, care va fi tematica moțiunii, precum și un calendar de proteste împotriva măsurilor anunțate de Guvern. Conducerea PSD va analiza și varianta în care moțiunea va fi adoptată de Parlament, urmând a fi dezbătut totodată planul alternativ de măsuri economice și sociale propuse până acum de Alianța PSD+PC. ‘Vom decide și vom lansa dialogul social alternativ cu sindicatele, cu restul societății civile’, a declarat liderul formațiunii, Victor Ponta. El a anunțat că social-democrații vor sprijini ‘orice tip de luptă împotriva măsurilor anunțate de președintele Traian Basescu, inclusiv greva generală’.