Ilegalităţi la Inspectoratul pentru Calitatea Seminţelor

0
618


Conducerea pedelistă a Inspectoratului pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor a comis mai multe ilegalități în scurta perioadă de la instalarea în funcție. O verificare a Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, efectuată la sfârșitul lunii aprilie arată că Georgeta Iordache a încasat în același timp, ilegal, pensia și salariul de director. O altă ilegalitate a fost numirea în funcția de consilier superior a unei persoane apropiate, deși nu exista avizul obligatoriu al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP).

Pedelista Georgeta Iordache a încasat, ilegal, pensie deși deținea și funcția de director coordonator al Inspectora-tului pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor. Neregulile de la această instituție sunt prezentate într-un raport al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, care a efectuat verificări la sfârșitul lunii aprilie. Raportul arată clar că Georgeta Iordache este protagonista mai multor nereguli comise în instituție.
În raport se arată că, după numirea în funcția de director, la începutul lunii noiembrie, Georgeta Iordache, a încasat pensia și salariul pentru funcția ocupată. Abia în luna februa-rie funcționarii de la Casa de Pensii dispun recuperarea sumelor încasate necuvenit de Georgeta Iordache. 
„Casa Județeană de Pensii Vrancea prin decizia nr. 136436 din 08.02.2010 stabilește recuperarea pensiei încasată necuvenit în sumă totală de 1643 lei, în termenul de prescripție de 3 ani”, se arată în raportul Corpului de Control.
O altă ilegalitate a fost constatată de Corpul de Control și la angajarea în funcția de consilier superior, prin transfer, a unui funcționar. Astfel, Georgeta Manea a fost angajată fără avizul ANFP, obligatoriu pentru toate situațiile.
„Deși la art. 107, alin.(2) din Legea nr. 188/1999 este prevăzut că Avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici este prealabil și obligatoriu în toate situațiile, conducerea I.T.C.S.M.S Vrancea emite Decizia de numire a doamnei Manea Geor-geta în funcția de consilier superior treapta 1 gradația 5, cu o lună înaintea obținerii Avizului A.N.F.P. Conducerea I.T.C.S.M.S. Vrancea va dispune recuperarea sumei încasate pentru perioada 22.02.2010 – 21.03.2010, perioadă pentru care Avizul A.N.F.P. nu era acordat”, se mai arată în raportul Corpului de Control.
De asemenea, inspectorii au mai constatat că, controlul financiar preventiv a fost exercitat, până la 23 martie 2010, de Maria Vișan, perioadă în care a îndeplinit și atribuții în organizarea și des-fășurarea întregii activități econo-mico-financiare din cadrul Inspectoratului. Ori, acest lucru este contrar prevederilor unui Ordin al ministrului Finanțelor Publice din 2003. „Conducerea I.T.C.S.M.S. Vrancea va urmări ca prevederile Ordinului ministrului finanțelor nr.522 din 16 aprilie 2003 pentru exercitarea controlului financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare să fie respectate întocmai”, precizează inspectorii din Corpul de Control.
Pe de altă parte, Georgeta Iordache aruncă vina în spatele funcționarilor de la Casa de Pensii. „În momentul în care am fost numită director, am anunțat și la Casa de Pensii. Dintr-o eroare a lor, banii mi-au fost virați în cont încă două luni „, a afirmat Georgeta Iordache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here