Deputatul Dumitrescu va înfiinţa o bibliotecă la Unirea-Odobeşti

0
338


Campania „Dă o carte mai departe”, inițiată, în 2008, de parlamentarul PSD Cristian Dumitrescu continuă cu biblioteca din cartierul Unirea-Odobești. După ce a finalizat proiectul „Dă o carte mai departe”, privind înființarea unei biblioteci comunale în Popești și Păulești, în data de 21 mai va avea loc și inaugurarea bibliotecii din Negrilești. „Începând cu 9 mai cei care doresc să doneze cărți o pot face la sediul Bibliotecii Județene din Focșani și la Cabinetul parlamentar din Odobești. Dorim să redeschidem Biblioteca din Unirea, deoarece în acest cartier locuiesc aproape 2000 de persoane, printre care mulți elevi care au nevoie de lectură”, a declarat deputatul Cristian Dumitrescu. Cartierul Unirea din Odobești este, de fapt, fosta comună Pățești. În această localitate a existat o Bibliotecă Comunală și chiar un cine-matograf. „Pentru a reda încredere locuitorilor din acest cartier, din 2008 au fost deschise birouri de proximitate, din 2009 a început amenajarea unei baze sportive, se va amenaja un parc, a fost modernizată Åžcoala generală, iar redeschiderea Bibliotecii va contribui la refacerea țesutului social al comunității”, a precizat Daniel Nicolaș, primarul orașului Odobești. În primăvara anului 2008 deputatul PSD de Vrancea, Cristian Dumitrescu a demarat operațiunea de colectare de carte pentru a putea înființa biblioteca din localitatea Popești. Cristian Dumitrescu nu s-a oprit însă aici și a anunțat că va continua campania de a deschide câte o bibliotecă comunală în comunele nou înființate. „Cartea pe suport scris este lucrul cel mai important pentru individualizarea unei culturi. În era electronicii, cartea rămâne o valoare de simbol și această valoare trebuie să o păstrăm. Acesta este spiritul inițiativei «Dă o carte mai departe». De fapt este ideea solidarității, de a da ceva de la noi pentru alții care nu au”, a precizat deputatul Cristian Dumitrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here