Modernizarea exploataţiilor agricole cu bani europeni

0
299


Fermierii vrânceni pot depune proiecte în vederea atragerii de fonduri europene pe măsura 121 – „Modernizarea exploatațiilor agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013, până la sfârșitul acestei luni. Prin această măsură fermierii pot primi sprijin nerambursabil de până la 1,6 milioane de euro pentru investiții în exploatațiile agricole, într-un procent de cofinanțare ce pornește de la 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului. La sesiunile anterioare, fermierii vrânceni au depus și încheiat contracte pentru nu mai puțin de 23 proiecte pe măsura 121 – „Modernizarea exploatațiilor agricole”. Cererile de finanțare se pot depune în perioada 3 – 31 mai, la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Pentru această sesiune de proiecte, la nivel național, vor fi alocate 150 de milioane de euro, din care 60 de milioane de euro pentru sectorul vegetal și 90 de milioane de euro pentru sectorul de creștere a animalelor.
Obiectivele specifice ale măsurii 121 se referă la introducerea și dezvoltarea de tehnologii și procedee noi, diversificarea producției, ajustarea profilului, nivelului și calității producției la cerințele pieței, inclusiv a celei ecologice, precum și producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile.
Se are în vedere și necesitatea adaptării exploatațiilor la standar-dele europene și creșterea veniturilor exploatațiilor agricole.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here