Primarul Bîtculescu, şoferul elevilor din Gura Caliţei

0
210


Aproximativ 20 de copii sunt aduși zilnic la Åžcoala din Lacu lui Baban de către primarul din Gura Caliței, Dragoș Bîtculescu. Acesta a decis ca el să fie șoferul copiilor care sunt aduși cu microbuzul școlar din cătunele Cocoșari, Poienile, Groapa Tufei, Rașca și Lacu lui Baban. Motivul pentru care primarul conduce și microbuzul școlar este lipsa banilor. „Am făcut economii de 30 de mii de lei anual, bani pe care oricum nu îi aveam”, spune primarul Bîtculescu. El spune că deși trebuie să se trezească în fiecare zi cu noaptea în cap, acest lucru nu îl deranjează deoarece îi sunt foarte dragi copiii. Sentimentul este reciproc și din partea micuților care se comportă cu edilul din Gura Caliței ca și cum ar fi un membru al familiei lor.

Primarul comunei Gura Caliței, Dragoș Bîtculescu, are pe lângă îndatoririle de edil șef, încă o îndatorire și anume aceea de a transporta copiii cu microbuzul școlar din cătunele în care aceștia locuiesc, la școala cu clasele I-VIII din Lacu lui Baban. În fiecare dimineață, primarul Dragoș Bîtculescu își face apariția la sediul primăriei la ora 6.45. Pornește microbuzul primit special pentru transport școlar și pleacă către cătunele Cocoșari, Poienile, Groapa Tufei, Rașca și Lacu lui Baban de unde îi adună pe cei 19 copii care merg la „școala de centru”. Primarul Bîtculescu este posesorul unui permis de conducere cu toate categoriile, este atestat și autorizat pentru a efectua acest tip de transport de persoane. De la primărie, microbuzul școlar condus de primar se îndreaptă către locurile de unde sunt preluați micuții iar primarul spune că dotarea primăriilor cu astfel de mașini a fost un lucru bun  mai ales pentru comunele care au în componență sate, sau cătune foarte izolate. „A fost și este un  lucru bun dotarea primăriilor cu microbuze școlare. Așa îi scutim pe micuți de corvoada de a merge, zilnic, și zece kilometri pe jos. Åži nici așa acești copii nu sunt scutiți de mersul pe jos. Pentru că anumite porțiuni de drum sunt foarte înguste și greu accesibile, sunt nevoit să mă opresc la intersecția drumurilor ce fac legătura cu satele Poieni, Cocoșari și Dealu Lung. În acest context, sunt copii care merg și 10 kilometri pe jos”, a spus primarul Bîtculescu.
Părinții cred că primarul e cel mai bun șofer

Microbuzul înaintează ușor pe drumul străjuit de fânețe și păduri de abia înverzite. Prezența microbuzului școlar condus de primarul din Gura Caliței, în fiecare dimineață, pe drumurile din comună a devenit o obișnuință pentru localnici. Pe tot drumul, primarul Bîtculescu este salutat de săteni. „Neața dom’ primar, gata ați plecat să aduceți copchiii?”, e salutat și întrebat primarul de către oameni. „Cu domnu’ primar copiii noștri sunt în siguranță. Noi ne facem griji dacă nu vine să ne ia copiii”, ne spune unul dintre părinți.
Primarul Bîtculescu își găsește timp să stea și de vorbă cu oamenii care îi spun acestuia ce probleme au. „Oamenii mă opresc și îmi spun ce probleme au și eu încerc să îi ajut atât cât putem. Deși nu este ușor, reușim să le rezolvăm problemele pentru că de-aia ne-au ales primar, viceprimar și consilieri locali”, spune râzând primarul Dragoș Bîtculescu.

Å¢ine locul șoferului din lipsă de bani

Primarul Dragoș Bîtculescu spune că a fost nevoit să fie șofer pe microbuzul școlar deoarece primăria nu are fonduri pentru a plăti un șofer. „Primăria ar fi trebuit să plătească un șofer, dar pentru că nu avem bani, am preferat să fac eu acest serviciu. Am făcut economie de 30 de mii de lei anual, bani pe care oricum Primăria Gura Caliței nu îi avea”, spune primarul Dragoș Bîtculescu. Deși trebuie să se trezească în fiecare zi cu noaptea în cap, acest lucru nu îl deranjează pe primarul Bîtculescu, deoarece îi sunt foarte dragi copiii. „Trezitul cu noaptea în cap nu este o problemă, doar când sunt plecat din localitate e o problemă că nu are cine să aducă copiii la școală și cine să îi ducă înapoi acasă. Mie îmi sunt dragi co-piii și fac acest serviciu cu plăcere. Părinții știu și ei acest lucru și nu își fac griji deși copiii lor sunt plecați la școală în alt sat. Cred că oamenii sunt mulțumiți că primarul se ocupă de copiii lor. De altfel, de când fac acest lucru nu am avut niciun fel de reproș de la părinții copiilor”, povestește primarul Dragoș Bîtculescu.

„S-au trezit târziu năzdrăvanii, încă nu au ajuns la stație”

Sentimentul este reciproc și din partea micuților care se comportă cu edilul din Gura Caliței ca și cum ar fi un membru al familiei lor. Ajuns la destinație, mai exact la locul de îmbarcare a copiilor, primarul oprește mașina și zâmbește. „S-au trezit târ-ziu năzdrăvanii, încă nu au ajuns la stație. Mai așteptăm un pic și vor apărea că sunt serioși ca niște oameni mari”, zice. După câteva minute, timp în care primarul a discutat cu câțiva oameni, apar și prichindeii. Primul vine Cosmin. Acesta are un buchet mare de lalele pe care vrea să le dea la „doamnele profesoare”. Este elev în clasa a VI-a și spune că îi place la școală dar că îi place și de primar. „Domnul primar este prietenul nostru. Vorbim cu dânsul, ne așteaptă, ne înțelege, că nu suntem noi prea cuminți”, spune râzând Cosmin în timp ce aranjează lalelele în buchete. Imediat mașina se umple de elevi, majoritatea fete, care spun că au parte de cel mai bun transport cu cel mai bun șofer. „Domnul primar este cel mai bun șofer. Åži este și înțelegător cu noi care facem multe prostii”, spune și Ginuța.

Iarna, copiii sunt transportați cu mașina primarului

Copiii devin serioși când vine vorba de transportul lor și spun că dacă nu ar fi acest microbuz și primarul care îi înțelege, cu greu ar ajunge la școală. „Dacă nu am avea microbuzul ăsta cu greu am ajunge la școală. Åži așa mergem pe jos vreo opt kilometri dus-întors. Dacă nu ar fi microbuzul am merge pe jos vreo 15 kilometri pe zi, dacă nu și mai mult. Åži cel mai greu ar fi iarna, când ninge și e viscol, pentru că atunci chiar nu am ajunge la școală”, spune Ginuța Văduva. De fapt, iarna, când ninge și e viscol, nici nu vine microbuzul „dar vine domnul primar cu mașina personală care merge mai bine prin nămeți, face vreo două drumuri și ne duce la școală”, spune repede Cosmin Cosma. Microbuzul se pune în mișcare, de data aceasta către Åžcoala Lacu lui Baban, iar pe drum mai adună câțiva micuți, printre care și mezinul grupului, un băiețel de cinci ani, care merge la grădiniță. Acesta se numește Andrei și are locul său în microbuz. „Se urcă în mașină, mă salută, se lipește de umărul meu și este foarte atent la drum. Nu stă jos ci numai în picioare”, mai spune râzând primarul Dragoș Bîtculescu. La ora 7.50, co-piii sunt în fața școlii, își iau rămas bun de la primarul lor și intră în sălile de clasă hotărâți să descifreze tainele unei noi zile de școală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here