Ovidiu Oancea – bronz la Campionatul Naţional de box

0
1524


Cel mai bun pugilist al județului în acest moment, Ovidiu Oancea a confirmat așteptările și a urcat pe treapta a treia a podiumului la ediția din acest an a Campionatului Național de box pentru juniori, competiție care s-a desfășurat în week-end la Tg. Mureș și la care au participat pugiliști de la 37 de cluburi din țară.
Sportivul antrenat de Victor Lupu și legitimat la Clubul Sportiv Unirea Focșani a obținut medalia de bronz la categoria 70 de kilograme. „Este o performanță de excepție pentru sportivul meu în condițiile în care a evoluat împotriva celor mai buni pugiliști din țară. Ovidiu a repetat rezultatul de anul trecut, când a cucerit bronzul la Campionatul Național. Este un băiat cuminte și, dacă va progresa, poate ajunge în lumea importantă a boxului românesc”, ne-a declarat antrenorul sportivului, Victor Lupu.
În perioada următoare, boxerul va concura la Cupa României, la mai multe gale de verificare și la manifestările sportive dedicate „Zilelor municipiului Focșani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here