Nadal a obţinut al 17-lea trofeu

0
318


Numărul trei mondial, Rafael Nadal, a câștigat cel de-al 17 turneu din circuitul ATP Master Tour 1000, depășindu-l pe Federer și egalându-l pe Andre Agassi, legendarul jucător de tenis american, retras din activitate cu 4 ani în urmă. Ibericul a câștigat duminică turneul de la Roma, impunându-se în ultimul act în fața lui David Ferrer, 7-5, 6-2 într-o dispută întreruptă de mai multe ori de ploaia sâcâitoare. În fața unui adversar care a avut o săptămână fantastică – victorii la Murray, Tsonga și Verdasco – Nadal a etalat același joc extraterestru și și-a adjudecat cel de-al 5-lea turneu la Foro Italico. La doar 23 de ani Rafa egalează un record fantastic, pe care „The Punisher” îl realizase abia la 34 de ani, după turneul de la Cincinnati 2004. „Am ajuns la 17 turnee de Masters 1000, un număr impresionant. Urmează câteva turnee importante în viitoarele săptămâni, Madrid se apropie, apoi Roland Garros-ul. Sper să conti-nuu în acest ritm, dar meciurile sunt extrem de grele, adversarii sunt redutabili”, a spus Nadal, care și-a cedat serviciul o singură dată, în semifinale, contra lui Gulbis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here