Grupul de Transporturi Auto se va numi, de la 1 septembrie, Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia”. Anunțul a fost făcut ieri, în cadrul Consiliului de Administrație al Inspectoratului Åcolar Județean. Atunci a fost citit ordinul de ministru în care s-a specificat noua denumire a unității de învățământ. Conducerea Grupului Åcolar de Transporturi Auto a depus încă din luna ianuarie documentația necesară și totodată, a depus și două lucrări în care a prins activitățile rea-lizate pe parcursul mai multor ani. „Am primit astăzi (n.r. ieri) actele și numirea prin ordin, de la Inspectoratul Åcolar Vrancea. Din toamnă se va numi Colegiul Tehnic Auto «Traian Vuia». Suntem bucuroși că s-a aprobat și sperăm să fie de bun augur. Reforma ne-a cam bulversat puțin planurile. În momentul de față suntem în modificări”, a declarat Luminița Balaban, director adjunct al Grupului de Transporturi Auto Focșani.
În momentul de față, în județul Vrancea mai au denumiri de Grup Åcolar șase unități de învățământ, dar din toamnă vor rămâne doar cinci. Mai sunt patru unități de învățământ ce și-au menținut titulatura de liceu, în vreme ce alte zece au fost declarate colegii, așa cum este, de altfel, la modă în Vrancea. Transformarea liceului sau Grupului Åcolar în colegiu are la bază vechimea sa ca instituție de învățământ și atestă îndeplinirea unor standarde de calitate prin gradul de pregătire a personalului didactic, diversitatea profilelor și specializărilor în învățământul liceal. În plus, trecerea de la liceu la colegiu se datorează și existenței bazei materiale dezvoltate ce cuprinde cabinete, laboratoare și biblioteci, ceea ce face posibilă desfășurarea activității școlare în condiții optime. Unitatea de învățământ dispune de două cabinete de informatică, o sală multimedia, un centru de documentare și informare, cabinete de limbi moderne, laboratoare de chimie, fizică, biologie, cabinet de limba română, biblioteca școlii, biblioteca franceză, biblioteca engleză.