Femei violate pe izlaz şi în casă

0
2805


Un bărbat de 29 de ani, din Movilița, a ajuns după gratii după ce a comis două violuri, o tâlhărie și a intrat într-o casă, fără drept. Vasile Urzică a comis faptele în lunile martie și aprilie, fiind prins și dus după gratii în cursul zilei de duminică. Pe 11 martie, la ora 19.00, Vasile Urzică a acostat o femeie din localitate, pe care a târât-o până pe islazul din localitate și apoi a violat-o. La aproximativ o lună de la comiterea acestei fapte, bărbatul a revenit la vechile obiceiuri. Pe 24 aprilie, în jurul orei 21.00, a intrat fără drept în casa unei alte femei, din aceeași localitate, cu care a întreținut, prin violență, raporturi sexuale de trei ori. Ca să nu rămână cu vreo poftă nesatisfăcută, la plecare, i-a cerut victimei o sticlă cu trei litri de vin, dar și 5 lei. Speriată de moarte, femeia i-a dat ce îi ceruse, numai să scape de violator.
Deși pe numele lui fusese emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, Vasile Urzică a reușit să se ascundă o vreme. El este acum în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea. Bărbatul a fost depistat duminică de polițiștii de la Postul de Poliție Movilița și de cei de la Poliția orașului Panciu. „La data de 2.05.2010, ora 11.00, cu ocazia activităților specifice desfășurate, lucrătorii Poliției orașului Panciu l-au depistat pe Urzică Vasile, de 29 ani, din comuna Movilița, pe numele căruia Judecătoria Panciu a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, tâlhărie și violare de domiciliu. Cel în cauză era fugit de la domiciliu de la data comiterii faptei și era dat în urmărire națională. Acesta a fost dus în arestul IPJ Vrancea”, a precizat subinspector Cătălina Olteanu, de la biroul de presă al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here