Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Oamenii străzii şi-au găsit de muncă


Mai bine de jumătate din cei 20 de beneficiari ai Adăpostului de noapte „Sfântul Nicolae cel Nou” au început să lucreze odată cu venirea căldurii. Cei mai mulți muncesc în domeniul construcțiilor, ca zilieri, având aproape în permanență timpul ocupat. Alții lucrează atât de mult încât nici nu mai ajung peste noapte la adăpost. Unul dintre beneficiari a „lipsit” chiar două săptămâni fiind plecat la Soveja pentru a lucra, fapt adus la cunoștința admi-nistratorului adăpostului. „Este bine că au început să iasă la muncă acum că a dat căldura pentru că își mai câștigă și ei, cât de cât, existența. Își mai cumpără de mâncare, de îmbrăcat și au bani în buzunar pentru că până la urmă toți avem nevoie de bani. Chiar dacă sunt oameni ai străzii noi încercăm să îi reintegrăm în societate pe cât posibil, să fie atât cât se poate independenți iar faptul că muncesc ne este de folos”, ne-a declarat Nicu Mihai, administratorul adăpostului. Nu de puține ori se întâmplă ca persoanele care au nevoie de muncitori necalificați pentru diverse treburi să vină la adăpost și să întrebe de cineva care dorește să lucreze. În cazul în care „angajatorul” este mulțumit de prestația „angajatului”, când revine întreabă direct de acel om. Chiar dacă poate părea ceva banal faptul că niște oameni ai străzii lucrează, lucrurile nu stau chiar așa. Pierderea locului de muncă poate afecta chiar și psihicul unui om normal dărămite pe cel al unui om al străzii care a pierdut familie, locuință, prieteni. Tocmai din acest motiv, cei de la Adăpost încearcă să îi ajute și se bucură pentru fiecare, atunci când văd că au de muncă. „E foarte bine că beneficiarii noștri și-au găsit în mare parte de muncă și își câștigă banii în mod cinstit. Chiar dacă, poate, câștigă mai puțin decât un om care are un statut cât de cât, e mai bine decât să cerșească sau mai rău, să fure”, ne-a mai spus Nicu Mihai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?