Subvenţii pentru crescătorii de oi şi capre

0
1723


Crescătorii de oi și capre pot depune cererile pentru plățile naționale directe complementare (CNDP) în sectorul zootehnie. Cererile se depun la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Directorul coordonator al APIA Vrancea, Vasile Carnariu, a precizat că modelele de cerere pentru aceste subvenții pot fi obținute de la sediile primăriilor, centrele locale APIA, Asociația Crescătorilor de Ovine sau sediul județean al APIA. Sprijinul financiar se acordă producătorilor agricoli care dețin un efectiv de cel puțin 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, cu vârsta minimă de un an la data de 31 martie 2010, înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor. Fermierul trebuie să se prezinte la centrul județean APIA cu o copie a actului de identitate, a dovezii contului bancar, adeverință de la Asociația Crescătorilor de Ovine și declarație că nu are datorii restante la bugetul de stat și la bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here