PSD Vrancea organizează un miting de protest

0
1070


Peste cinci mii de simpatizanți și membri PSD vor participa, sâmbătă, la un marș de protest. Marșul se va desfășura în Focșani, de la ora 10.45, pe traseul: Stadionul Tineretului-Bulevardul Cuza Vodă-strada Republicii-Piața Gării și se va finaliza cu un miting de protest care va avea loc în Piața Gării, cu începere de la ora 11.30. „Partidul Social Democrat vrea, în numele cetățenilor acestui județ, un alt Guvern, 1 mai corect! În 1889, 1 Mai a devenit Ziua Internațională a Muncii! O sărbătoare a celor ce muncesc, a celor care fac economia unei țări să se miște. Astăzi, la peste 100 ani distanță, PSD luptă pentru aceleași drepturi: dreptul la muncă al românilor”, se arată într-un comunicat al PSD Vrancea.
Partidul face apel la toți cetățenii județului, care sunt nemulțumiți de actualul context politic, să se alăture mitingului de protest. „Pe această cale, PSD face apel la toți cetățenii județului Vrancea, care sunt nemulțumiți de actualul context politic, să se alăture mitingului de protest organizat de filiala PSD Vrancea. Le reamintim vrâncenilor că PSD este singurul partid care luptă pentru dreptul românilor la muncă, împotriva șomajului și împotriva guvernului care transferă costurile crizei economice pe umerii oamenilor simpli”, se mai arată în comunicatul PSD Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here