Tragedie cu doi morţi pe E85

0
3499


Două persoane au murit și o alta a fost grav rănită în urma unui accident care a avut loc ieri după-amiază, pe drumul european E85. Accidentul s-a produs la ieșire din Focșani, spre Garoafa. Potrivit polițiștilor, tragicul eveniment rutier s-a produs pe fondul vitezei excesive și a neatenției în conducere.

Două persoane, tată și fiică, și-au pierdut viața, iar o alta a fost rănită ieri după amiază, într-un grav accident de circulație, petrecut la ieșirea din Focșani, spre Garoafa. Constantin Barbălată, de 54 de ani, și fiica sa Mariana Gabriela Barbălată, de 19 ani, din Gologanu, au murit pe loc în urma impactului. Persoana grav rănită se numește Gheorghiță Ignat, are 25 de ani și este din Å¢ifești. Din primele cercetări și din declarațiile martorilor a reieșit că vinovat de producerea tragediei se face șoferul autoturismului Alfa Romeo, Constantin Barbălată. Acesta a depășit, pe partea stângă, un autoturism Dacia care semna-liza stânga intenționând să schimbe direcția de mers. După efectuarea acestei manevre, șoferul a încercat să redreseze autoturismul, moment în care a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un TIR, condus regulamentar din sens opus. În urma impactului, șoferul autoturismului, Constantin Barbălată, și fiica acestuia de doar 19 ani au murit pe loc. Cea de a treia persoană, pasager în mașină și prietenul tinerei decedate, Gheorghiță Ignat, a ajuns la spital în stare gravă.
Impactul a fost atât de violent încât autoturismul a fost distrus în totalitate. Cele două persoane decedate au fost aruncate din mașină, corpul tinerei fiind aruncat într-un șanț, la peste 30 de metri de locul accidentului. Resturi și părți componente ale mașinii puteau fi văzute la zeci de metri de locul accidentului. Electromotorul și rezervorul autoturismului se aflau la peste 30 de metri de locul impactului, în curtea unei pensiuni din apropiere. Martorul principal la produ-cerea acestei tragedii a fost Alin Ifghene, din Focșani, care conducea autoturismul Dacia, ce semnalizase stânga. Acesta spune că șoferul autoturismului Alfa Romeo circula cu viteză mare. „Am semnalizat să fac stânga, să intru în curtea pensiunii. Din față venea un TIR căruia i-am acordat prioritate. În timp ce așteptam să treacă TIR-ul, din spate a venit o mașină cu viteză care a observat că fac stânga destul de târ-ziu. Åžoferul mașinii Alfa Romeo a tras dreapta de volan, m-a ocolit, iar când a încercat să se redreseze a intrat în derapaj și a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de TIR”, a spus șoferul Daciei. La rândul său, șoferul TIR-ului a dat declarații la poliție. „Am văzut Dacia care semnaliza stânga, iar imediat în spatele acesteia a venit un autoturism Alfa Romeo, care a oco-lit Dacia, dar când să se redreseze, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Am încercat să trag dreapta, m-am dus către șanț, dar nu am putut să evit nenorocirea”, a afirmat Ionel Toșescu.
Circulația a fost întreruptă mai mult timp pe ambele sensuri. La locul tragediei au venit mai multe echipaje de poliție, în frunte cu șeful Serviciului de Poliție Rutieră Vrancea, comi-sarul șef Viorel Gheorghe, și comisarul șef Tomiță Păvăloiu, adjunctul șefului IPJ.
Åžeful Poliției Rutiere, comi-sarul șef Viorel Gheorghe, spune că șoferul TIR-ului nu era băut. „Din primele cercetări a reieșit că șoferul autoturismului marca Alfa Romeo, în timp ce se deplasa pe direcția Focșani-Garoafa, pe fondul vitezei excesive și a neatenției în conducere, a vrut să evite prin partea dreaptă un autoturism care staționa pe banda a doua. A derapat, a virat brusc stânga și a intrat într-un TIR care venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul șoferului care era la volanul autoturismului marca Alfa Romeo și a fiicei acestuia. De asemenea, un tânăr de 25 de ani, care era pe bancheta din spate, a fost rănit grav. În urma testării    s-a constatat că șoferul tirului nu era băut. Continuăm cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate”, a precizat comi-sarul șef Viorel Gheorghe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here