Nu este adevărat că fostul polițist Marius Milea, achitat de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, deși a fost prins în flagrant luând mită, s-a făcut… taximetrist. Ei bine, acesta este purul adevăr, a fost și văzut în trafic la volanul unei mașini echipate pentru taximetrie. Ce a fost și ce a ajuns ! Din polițist care dădea amenzi în stânga și în dreapta când avea chef, a ajuns șofer taxi, care poate încasa amenzi. Gurile rele mai spun că de câte ori merge prin magazine, mai mari sau mai mici, Milea al nostru este însoțit de proaspăta prietenă. O îmbrățișează și o pupă de mama focului, chiar în văzul lumii, care întoarce capul de rușinea lui.
Nu este adevărat că polițista de la Chiojdeni, care a plonjat cu mașina de serviciu în Râmnic, se grăbea să ajungă la un caz de dispariție… fără dispărut. Cică șefii ei direcți i-au ordonat să meargă la domiciliul unei familii în cea mai mare viteză, deoarece unul dintre membri era dispărut de acasă. Polițiștii au dat alarma, deși nu aveau nicio plângere în acest sens. Femeia polițist s-a grăbit, că doar nu era să-și piardă pâinea de la gură, dar nu a mai ajuns la locul cioatei, cum se spune, ci în albia râului Râmnic. Colegii tinerei polițiste știu toată tărășenia și le-au cerut șefilor să nu o pună pe colega lor să plătească reparația mașinii.