Sfânta Evanghelie aratã clar cã Iisus Hristos este Dumnezeu și om. Prin iubirea Lui nemãrginitã și smerenia cea desãvârșitã a încredințat pe femeia samarineancã și pe toți locuitorii din Samaria cã El este Mesia Cel așteptat chiar și de ei, samarinenii. Sã luãm aminte și noi și sã deschidem adâncul sufletului nostru, ca sã ne umplem de Harul cel ceresc, spre mântuirea sufletelor noastre. Era o zi de varã cu soare arzãtor pe pãmântul Iudeii și Domnul nostru Iisus cãlãtorea, venind din Iudeia spre Nazareth, iar drumul acesta trecea prin Samaria. Obosit de cãlãtorie, fiindcã mergea pe jos, se oprește la Fântâna lui Iacov. Stã singur, gânditor și parcã așteaptã ceva. Ucenicii erau duși în cetate sã cumpere mâncare. Iisus, ca Dumnezeu adevãrat, știa cã la ora aceea trebuia sã vinã femeia samarineancã la fântânã sã scoatã apã.
Nu trece mult și iatã cã sosește. Iisus se opri în locul acesta tocmai ca sã vâneze sufletul ei pierdut și tulburat, ca sã vâneze rodul Evei, așa cum spun sfinții pãrinți în cântãrile Bisericii. Era ceasul al șaselea și cãldura soarelui dogorea puternic. Tot la ceasul al șaselea a fost așteptatã și Eva de șarpele-diavol la pomul oprit în grãdina raiului, cãzând în neascultare de Dumnezeu. În acest moment, Iisus gãsește prilejul potrivit sã punã luminã în sufletul acestei femei care viețuia în întuneric și pãcate. Ea era cuprinsã de pãcatul desfrânãrii, fiindcã avusese cinci bãrbați în afara legii și nici al șaselea cu care era acum nu era bãrbatul ei legitim. Din aceastã mocirlã a pãcatelor nimeni nu putea s-o scoatã decât Fiul lui Dumnezeu, care s-a coborât din cer. El i-a descoperit pãcatele cele grele și a fãcut-o sã înțeleagã cã El este Mesia cel adevãrat, pe care-l așteptau proorocii lor. La început vedem pe aceastã femeie cam distratã și încrezutã, spunându-i Domnului cã nu are bãrbat. Privind însã mai cu atenție la Mântuitorul, rãmâne încremenitã de strãlucirea feței Sale, apoi se mirã când înțelese cã este de neam evreu și se mirã și mai mult când vãzu cã vorbește cu ea și chiar îl întrebã: „Cum, Tu, care ești iudeu, îmi ceri apã mie, fiind samarineancã?”. Iisus îi rãspunde: „Dacã ai fi cunoscut tu Darul lui Dumnezeu și cine este Cel ce-ți zice dã-Mi sã beau, atunci tu L-ai fi rugat și El ți-ar fi dat apã vie”. „Doamne, îi zise ea, Tu n-ai cu ce sã scoți apã, iar fântâna este adâncã, cum ai putea dar sã ai apã vie, nu cumva ești Tu mai mare decât Pãrintele Iacov, care ne-a dat fântâna?”. Iisus i-a rãspuns: „Cine va bea din apa aceasta va înseta iarãși, dar cine va bea din apa pe care Eu o voi da nu va mai înseta în veac, pentru cã apa pe care o voi da Eu se va preface într-un izvor de apã vie în viața veșnicã”. Iar femeia i-a rãspuns: „Doamne, dã-mi aceastã apã ca sã nu mai însetez și sã nu mai vin aici sã scot”. Iisus îi spuse: „Du-te și cheamã pe bãrbatul tãu!”. Femeia i-a rãspuns: „N-am bãrbat”. Iisus i-a spus iarãși: „Bine ai zis, cã cinci bãrbați ai avut și acum pe acela pe care-l ai nu-ți este bãrbat, aici ai spus adevãrul”. Femeia, vãzându-se descoperitã și cã Iisus citește în sufletul ei cel întinat ca într-o carte deschisã, începe a-și mãrturisi traiul ei cel greșit de pânã atunci și zise: „Doamne, vãd cã Tu ești un prooroc; cum este bine sã se închine omul, dupã datina evreilor în Ierusalim, sau dupã obiceiul samarinenilor pe muntele Garizim?”. Domnul Hristos îi rãspunse femeii cu aceste cuvinte: „Duh este Dumnezeu și cei ce se închinã Lui trebuie sã I se închine în Duh și Adevãr?”. „Åžtiu, îi rãspunse femeia, cã are sã vinã Mesia, Cel cãruia i se zice Hristos, când va veni El ne va spune nouã toate?”. „Eu sunt, îi zise Iisus, Cel ce grãiesc cu tine”. Auzind femeia aceste cuvinte, a fost luminatã pânã în adâncul sufletului, apoi, cuprinsã de un avânt puternic, a alergat spre satul ei, uitând la fântânã și gãleata cu care venise, lepãdând totodatã și firea ei veche, murdarã și plinã de pãcate. Nu mai vedea nimic înaintea ochilor. Alergã în goanã mare sã vesteascã lumii din satul ei pe Iisus, Mesia. Dar iat-o în mijlocul satului chemând lumea și zicând: „Veniți, haideți repede la fântâna strãmoșului Iacov, sã vedeți pe Acela despre care ne vorbesc profeții”. La început oamenii, cunoscându-I trecutul ei pãcãtos, nu au prea luat-o în seamã. Ea nu s-a lãsat însã și cu putere și mai mare a strigat: „Veniți sã-L vedeți, iatã, mi-a spus toate pãcatele mele, citește în sufletul omului, știe totul și-i așa de bun, așa de iertãtor, milos și iubitor!”. Au început a se strânge în jurul ei, iar femeia le-a relatat toatã convorbirea ei cu Iisus. Tot poporul a crezut și a pornit cu ea în frunte spre fântâna lui Iacov, iar acolo și-au predat sufletele în mâna Celui care potolește toatã setea sufleteascã. Astfel oamenii aceștia din Samaria, care aveau gurile otrãvite de apa murdarã a pãcatelor, plinã de poftele deșarte ale desfrânãrilor, lãcomiei, mândriei și beției, au cunoscut și ei acolo lângã fântânã pe Mesia cel așteptat. Acolo și atunci au sorbit Cuvântul cel dumnezeiesc, s-au rãcorit și s-au convins pe deplin cã El este cu adevãrat Iisus Hristos, Mesia cel așteptat.
Să-l chemăm pe Iisus la noi!
Femeia samarineancã, fiind pãtrunsã de Darul lui Dumnezeu, și-a schimbat viața ei cea pãcãtoasã cu chip cuviincios și evlavios a început sã propovãduiascã cu lacrimi în ochi cum L-a întâlnit ea pe Domnul la fântâna lui Iacov și cum a primit de la El, prin botez, numele de Fotini. Cu mare dragoste și credințã mergea din sat în sat, din oraș în oraș și vestea Cuvântul lui Dumnezeu. Sufletul ei s-a schimbat îndatã, Cuvântul lui Dumnezeu i-a pãtruns în inimã, viața ei s-a luminat, cãci îndatã s-a hotãrât sã lase murdãria pãcatelor și sã urmeze Bunul Învãțãtor. Să-l chemăm pe Mântuitorul Iisus Hristos și să-l rugăm sã intre în casele noastre așa cum L-au rugat samarinenii sã rãmânã la ei, iar Iisus, ne spune Sfânta Evanghelie, a rãmas în cetatea lor douã zile, învãțându-i, miluindu-i și sãturându-i pe toți cu Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul adevãrului.
