Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Sâmbătă 11 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Pentru Dilă, câte un telefon de ureche şi notă mică pentru Cristian


Åžeful de la Protecția Consumatorilor, Dumitru Dilă, care a schimbat partidele politice ca pe șosete, a fost văzut ieri, în timp ce vorbea la două telefoane. În același timp ! Îmbrăcat în veșnicul costum negru, Dilă se plimba prin fața sediului Inspectoratului de Poliție și avea câte un telefon la fiecare dintre cele două urechi din dotare. Problema este că nu se înțelegea cu niciunul dintre interlocutori și striga „alo” în telefoane cât îl țineau plămânii. Noi îl sfătuim să nu mai țipe când trece prin fața sediului Poliției, că nu se știe cum se enervează vreunul dintre oamenii legii și îl ia la rost. Poate să-i pună și cătușele pentru deranjarea liniștii publice sau pentru că i-a spionat…

Åži fiindcă tot am vorbit despre Poliție și polițiști, nu este adevărat că nota obținută de Virgil Cristian la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Serviciului Județean Anticorupție a fost cam mică, aproape de minimum, respectiv 7. Gurile rele spun că polițistul a fost evaluat de membrii a două comisii. S-au consultat și s-au dat peste cap membrii comisiei, dar nu au putut să-l noteze măcar cu 8. I-au dat șapte și ceva, ca să nu spună lumea că abia a luat notă de trecere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?