Exerciţiu de stingere a incendiilor la Inspectoratul Şcolar

0
417


Detașamentul de Pompieri Focșani a desfășurat, ieri, un exercițiu tactic de intervenție pe timp de zi la stingerea unui incendiu izbucnit la Inspectoratul Åžcolar Județean. Potrivit scenariului, focul s-a manifestat la sala de festivități a instituției, din cauza suprasolicitării videoproiectorului, cu pericol de propagare la celelalte săli ale imobilului. Personalul din cadrul obiectivului cu atribuții pe linie de situații de urgență a luat primele măsuri pentru    evacuarea persoanelor din obiectiv, concomitent cu localizarea și lichidarea incendiului cu mijloacele de primă intervenție din dotare și au sunat la 112. Pompierii au mers la fața locului cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Pompierii militari au intervenit pentru salvarea unei persoane surprinse de incendiu la etajul I al clădirii, i-au acordat primul ajutor, fiind intoxicată cu monoxid de carbon, apoi au transportat-o la spital. Prin simularea incendiului s-a urmărit verificarea modului de acțiune în situații de urgență a personalului din obiectiv și antrenarea tuturor forțelor participante la exercițiu în situații de urgență. „Exercițiul s-a desfășurat în conformitate cu operațiunile specifice de intervenție, fără a exista probleme deosebite. În urma evaluării, s-a constatat că personalul din obiectiv cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență cunoaște sarcinile ce îi revin pe această linie, iar evacuarea s-a realizat conform planurilor întocmite la nivelul obiectivului”, a precizat sergentul major George Dumitrache, purtătorul de cuvânt al ISU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here