Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război


În fiecare an, pe 29 aprilie se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Astfel, astăzi și mâine vor avea loc o serie de manifestări cu ocazia acestei zile. Astăzi, începând cu ora 10.00, la Cercul Militar are loc un simpozion. Activitățile de astăzi sunt organizate de Asociația Veteranilor de Război Filiala Vrancea în colaborare cu Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” din Focșani. Temele dezbătute la simpozionul de la Cercul Militar vor fi legate de împlinirea a 20 de ani de la Înființarea Asociației Veteranilor de Război, împlinirea a 65 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial și 180 de ani de la înființarea Armei Infanterie. Activitățile continuă și joi când, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Nordic, militarii Brigăzii 8 Artilerie Mixtă „Alexandru Ioan Cuza”, și cei ai Brigăzii 282, dar și autoritățile locale și veteranii de război vor participa la un ceremonial militar și religios și vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor. După ceremonialul militar și religios, la Brigada 8 Artilerie Mixtă va avea lor și ceremonialul de sosire din Afganistan a echipei ope-raționale de consiliere și legătură – tip garnizoană nr. 3, formată din 14 militari. Aceștia au ajuns în țară săptămâna trecută, după șase luni de misiune. Ei au fost înlocuiți de alți 20 de militari de la Brigada 8.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?