Elevii Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza” din Panciu nu deteriorează cărțile pe care le împrumută de la Bibliotecă, a afirmat bibliotecara Niculina Tudorache. „Din 1999, de când am preluat postul, am înregistrat puține cazuri de volume deteriorate din vina elevilor. Am avut doar 132 de cărți care nu s-au mai putut recupera de la ei, pentru că fie le-au pierdut, fie le-au împrumutat altor colegi și aceștia nu le-au mai restituit”, a precizat aceasta. Niculina Tudorache a mai afirmat că nici numărul publicațiilor scoase din uz, în ultimii 11 ani, nu este foarte mare, raportat la fondul de carte existent care numără peste 12 mii de volume. „Am casat 3.028 de volume care erau uzate fizic, fără posibilitatea de a fi recondiționate. Dar ele au fost în scurtă vreme înlocuite fie cu cărți achiziționate cu fonduri proprii, fie cu cărți provenite din donații”, a mai spus bibliotecara. Ea a adăugat că, datorită activităților pe care le desfășoară împreună cu elevii, întotdeauna le reamintește acestora cum trebuie să întrețină o carte împrumutată de la Bibliotecă și cât timp o pot păstra. „În felul acesta, nu mai există riscul ca o carte să se piardă ori să fie restituită cu pagini lipsă. În plus, ea poate ajunge în timp util la cât mai mulți elevi”, a precizat Niculina Tudorache.