Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Finanţare europeană pentru împădurirea unor terenuri degradate


Consiliul Județean Vrancea a depus trei proiecte de finanțare pentru împădurirea unor terenuri degradate. Finanțarea va fi asigurată în cadrul „Programului de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate”. Valoarea totală a celor trei proiecte, care vor fi derulate în localitățile Ciorăști, Măicănești și Panciu este de aproape cinci milioane de lei. Consiliul Județean Vrancea, în calitate de coordonator al programului de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, a înregistrat, centra-lizat și depus la sediul Administrației  Fondului pentru Mediu, în cadrul sesiunii de depunere, dosarele de finanțare pri-mite din partea a celor trei unități administrativ-teritoriale. Lucrările de împădurire se vor derula pe aproximativ 274 hectare de terenuri agricole degradate. Din acestea, 91,51 hectare se află pe teritoriul comunei Ciorăști, iar valoarea proiectului este de 1,5 milioane lei. La Măicănești vor fi împădurite aproape 102 hectare de terenuri agricole degradate, valoarea proiectului fiind de aproape 1,7 mi-lioane lei. În orașul Panciu vor fi împădurite aproximativ 82 de hectare de terenuri agricole degradate, valoarea proiectului fiind de aproximativ 1,7 milioane lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?