Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Bolnavii ţinuţi mai puţin în spital


Bolnavii internați la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani vor sta cel mult patru zile internați. Noua reglementare este prevăzută în contractul cadru pe care îl vor semna reprezentanții spitalului cu cei ai Casei de Asigurări de Sănătate. Astfel, durata medie de spitalizare se va modifica de la 6 zile cât este în prezent, la 4 zile. Metoda este folosită pentru a reduce, teoretic, costurile de spitalizare ale unității. În practică, managerul spitalului spune că nu se va întâmpla așa pentru că mai puține zile de spitalizare înseamnă investigații mai multe, într-un timp mai scurt. „Nu cred că se face economie prin această metodă. Ca să reduci numărul zilelor de spitalizare înseamnă să faci investigații mai multe, ceea ce înseamnă în primul rând aparatură  și în al doilea rând bani mai mulți pentru acestea, așa că nu văd unde se face economie”, ne-a declarat medicul Nicolae Moise, directorul Spitalului Județean. Cea mai mare unitate spita-licească din județ are o durată medie de spitalizare de 6 zile și un indice de complexitate al cazului de 5,8, ceea ce îl clasează printre primele 10 unități spitalicești din țară. O astfel de modificare ar da peste cap și indicele de complexitate pe baza căruia sunt plătite serviciile me-dicale pe care le acordă unitatea. Pe baza acestui sistem ar trebui reduse și costurile de la bucătărie, spălătorie, pază sau curățenie. Totul va fi posibil cu o singură condiție, și anume ca Ambulatoriul de specialitate să funcționeze la fel ca într-o unitate sanitară de rang european. În cazul ideal, un pacient care ar veni la spital pentru analize dimineața ar fi investigat complet până la amiază în baza unei internări de zi. Numai că în realitate, un bolnav abia este văzut de un medic într-o singură zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?