Bani europeni pentru tinerii fermieri vrânceni

0
321


33 de tineri fermieri vrânceni vor primi un sprijin financiar total de 671 mii euro de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea unei afaceri în agricultură. Fondurile sunt acordate prin măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”. Toate proiectele au fost depuse în sesiunea desfășurată în perioada 21 septembrie – 30 noiembrie 2009. La nivel național au fost selectate 2.290 dosare iar contractele de finanțare urmează să fie semnate de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în perioada următoare. Beneficiarii selectați pentru finanțare vor fi notificați în ve-derea semnării contractului la sediile Centrelor Regionale de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Aproape jumătate dintre proiectele selectate din Vrancea au valoarea maximă de 25.000 euro.
De remarcat că, în prima sesiune de depunere a proiectelor, în Vrancea au depus dosare și au fost selectați 6 tineri fermieri. A doua sesiune, din septembrie-noiembrie 2009, a adus un număr de peste șase ori mai mare de proiecte depuse.
Valoarea sprijinului acordat se calculează în lei, în funcție de cursul euro stabilit la Banca Centrală Europeană la data întocmirii planului de afaceri. În cazul proiectelor cu același punctaj, departajarea acestora se face ținând cont dacă solicitantul este membru al unei forme asociative, dacă are în proprietate exploatația agricolă sau dacă deține o fermă de semi-subzistență. Cei care pot beneficia de acest sprijin financiar nerambursabil trebuie să aibă maxim 40 de ani, neîmpliniți la data depunerii cererii de finanțare. Pot fi persoane fizice sau juridice care practică activități agricole și a căror exploatație agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 6 și 40 UDE, înregistrată în Registrul Fermelor/Registrul Agricol.
„Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploatații agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploatației (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unități de dimensiune economică este de 1.200 Euro”, se arată în Ghidul Solicitantului.
Pentru a putea accesa fondurile europene, aplicanții trebuie să aibă sub 40 de ani, să obțină un venit brut de 7.200 euro/ani din producția obținută în ferma proprie. 30% din suma primită de beneficiar trebuie utilizată pentru realizarea de investiții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here