Un băiat de 13 ani, din Străoane, a fost agresat de un bărbat din localitate. Vineri, la ora 09,00, lucrătorii Postului de Poliție Străoane au fost sesizați despre faptul că un băiat de 13 ani, din localitate, a fost agresat de consăteanul său, Gheorghe P., de 47 ani. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs fapta, după care se vor lua măsurile care se impun.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din aceeași localitate au identificat o femeie care fusese dată dispărută. Florica I., de 41 de ani, plecase de acasă pe data de 15 martie. După ce a fost găsită, aceasta a fost dusă la Spitalul din Panciu, unde a rămas internată deoarece are probleme de sănătate și nu poate vorbi.