Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Parc ecologizat de copiii de la Liceul Pedagogic


Peste 30 de copii de clasa a III-a și a IV-a step by step de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” au ecologizat, ieri, parcul din apropierea unității de învățământ.
Elevii s-au întrecut între ei, care să strângă mai multe gunoaie și în foarte scurt timp, parcul arăta așa cum ar fi normal: verde.
După ce l-au eliberat de urmele celor certați cu bunul simț, elevii au semănat flori și au plantat copăcei. Competiția a apărut și aici deoarece uneltele erau foarte puține, iar fiecare vroia să facă o groapă în care să pună semințe ,din care să iasă flori, care să mai anime parcul. Cadrele didactice Dumitra Bâlcan și Alexandrina Fotin, care i-au însoțit pe elevi, au fost plăcut surprinse de efortul despus de copii. „Această acțiune face parte dintr-un proiect mai amplu intitulat «Natura, prietena mea», desfășurat în parteneriat cu APM, prin care încercăm să îi facem responsabili pe copiii mai mici, pentru că în acest fel vor învăța să aprecieze mediul înconjurător. Mai mult, am putea spune că acțiunea de azi a fost propusă chiar de ei, pentru că de fiecare dată când este cald afară venim în parc și ne recreem. Când au văzut ce murdar era parcul, au spus că vor ei să îl curețe”, ne-a declarat Dumitra Bâlcan, inițiator al proiectului «Natura, prietena mea».

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?