Florinel Negru, bărbatul din Adjud care și-a omorât concubina în bătaie la sfârșitul lunii august a anului trecut, a primit 18 ani de închisoare. Inculpatul a fost obligat și la plata despăgubirilor materiale de 15.000 de lei și cheltuieli judiciare în cuantum de 500 de lei. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Galați. La ultimul termen al procesului, în momentul în care a avut ultimul cuvânt, bărbatul nu a spus decât că regretă fapta. De altfel, el nici nu a vrut să dea declarații în fața judecătorului, spunând că le menține pe cele date la urmărirea penală.