Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Schimbări în voleiul românesc


Ieri, la București, a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Federației Române de Volei, în care s-au decis câteva modificări de regulament de natură să crească nivelul valoric al competițiilor interne. Cea mai importantă este schimbarea sistemului de punctaj pentru Diviziile A1 și A2, feminin și masculin. FR Volei a adoptat sistemul utilizat în câteva campionate puternice din Europa, cum ar fi Italia și Polonia. Astfel, la fiecare meci vor fi puse în joc trei puncte, ca și până acum, dar în cazul unei victorii cu 3:0 și 3:1 echipa învingătoare va primi toate cele trei puncte, iar învinsa nimic! La scorul de 3:2 nu se schimbă nimic: învingătoarea ia 2p și învinsa 1p. Decizia va fi pusă în aplicare începând cu sezonul 2010-2011. Tot din toamnă, numărul de jucători străini prezenți pe teren va fi limitat, în sensul că fiecare echipă din Divizia A1 va fi obli-gată să aibă în permanență pe teren minimum doi jucători români. În Divizia A2, pot fi utilizați maximum doi jucători străini într-o echipă. Tot ieri s-a propus și schimbarea sistemului competițional, respectiv reducerea numărului de echipe în Divizia A1, de la 12 la 10. „În perioada următoare, Consiliul Director se va întâlni cu conducătorii de cluburi din prima divizie, astfel încât până la 15 iunie să se ia o decizie în legătură cu sezonul viitor”, a declarat Sorin Strutinsky, vicepreședintele FR Volei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?