Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Medic nou la SAJ


Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) a semnat un contract cu un medic de familie, care urmează să acorde asistență la domici-liu bolnavilor ce nu au nevoie de transport la spital. Este vorba despre medicul Cristina Ghețu, care va face gărzi, de săptămâna viitoare, la SAJ Focșani.
Acesta este cel de-al treilea medic de familie care încheie contract cu SAJ, urmând a lucra pe autospecialele repartizate de Ministerul Sănătății pentru asistență medicală la domiciliu. „Încercăm, prin angajarea acestor medici, să micșorăm numărul transporturilor către unitățile spitalicești. Astfel, pacienții care au nevoie de ajutor și care pot fi tratați și la domiciliu, vor fi consultați de acești medici. Dacă se constată că este nevoie de internare, atunci medicul va solicita o altă ambulanță, care va asigura transportul bolnavului. Dacă nu, acesta va fi tratat la domiciliu”, ne-a declarat medicul Cristian Onia, directorul SAJ.
Până la această dată, Ambulanța a încheiat contracte cu medicii Ticu Dorinel și Florin Postolache de la Năruja, urmând a repartiza o a treia ambulanță la substația de la Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?