FC Panciu, în faţa unui nou hop: CSM Paşcani

0
12


Plecată în cursa de urmărire a liderului, CF Brăila, echipa de fotbal FC Panciu nu-și poate permite pași greșiți în acest sezon al ligii a treia. Fără înfrângere din luna octombrie a anului trecut, păncenii antrenați de Sorin Haraga și Dănuț Bolocan vor primi astăzi, de la ora 17.00, replica formației CSM Pașcani, grupare cu pro-bleme în campionat care luptă pentru evitarea retrogradării. Un succes al păncenilor ar ajuta și pe CSM Focșani, care se află în luptă directă cu Pașcaniul pentru menținerea în liga a treia. Pentru confruntarea de astăzi, FC Panciu se va baza și pe serviciile lui Paul Cioran, acesta urmând să revină în formula de start după suspendarea din etapa precedentă. „Dacă vrem să ne îndeplinim obiectivul propus, suntem obligați să câștigăm toate partidele. Jocul cu Pașcaniul nu va fi deloc ușor și îl vom trata cu toată seriozitatea, mai ales că adversarii    s-au întărit în retur”, ne-a declarat după antrenamentul de ieri Damian Băncilă, directorul tehnic al formației „dintre vii”. Jocul de astăzi va fi arbitrat de Andrei Zaharia, Jenel Dimache și Florin Burlacu (toți din Ialomița), iar observatori federali sunt Horia Abrudan (Bacău) și Aurel Daicu (Suceava). În tur, păncenii au câștigat cu 2-0 la Pașcani, golurile victoriei fiind marcate de Duțu și Chivu (din penalty). Marți, într-o nouă rundă intermediară, gruparea pănceană se va deplasa la Piatra Neamț, pentru confruntarea cu formația locală, Ceahlăul II.

Etapa de astăzi (ora 17.00):
FC Panciu – CSM Pașcani,
CSM Focșani – Rapid CFR Suceava,
Pambac Bacău – Dunărea II Galați,
Cetatea Tg. Neamț – Aerostar Bacău (se joacă sâmbătă),
CF Brăila – Ceahlăul II P. Neamț,
Petrotub Roman – Oțelul II Galați,
Poli Galați – Willy Bacău,
CS Gura Humorului – Poli II Iași (0-3).
Sporting II Vaslui va sta, deoarece adversara sa, Rarăul Cîmpulung Moldovenesc s-a retras din campionat în tur.

Etapa de marți (intermediară, ora 17.00):
Ceahlăul II P. Neamț – FC Panciu,
Aerostar Bacău – CSM Focșani,
Poli II Iași – Sporting II Vaslui,
Willy Bacău – Petrotub Roman,
Rapid CFR Suceava – Pambac Bacău,
CSM Pașcani – Cetatea Tg. Neamț,
Oțelul II Galați – CF Brăila,
Dunărea II Galați – CS Gura Humorului (3-0).
Poli Galați va sta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here