Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

PSD va cere demisia ministrului Berceanu


Președintele PSD, Victor Ponta, a afirmat, luni, că social-democrații soli-cită, prin moțiunea simplă pe tema transporturilor, care urmează să fie dezbătută în cursul după-amiezii în Senat, demisia ministrului Radu Berceanu.
Ponta a spus că, indiferent de votul senatorilor asupra moțiunii simple inițiate de PSD, social-democrații vor insista asupra mo-dului în care se cheltuiesc banii în transporturi și „ajung în buzunarele firmelor prietene”. „Suntem țara milioanelor de gropi și a miliardelor de euro cheltuite pe proiecte care nu există în realitate. (…) Chiar dacă mașinăria de vot a PDL, UDMR și independenți va funcționa din nou, la modul    iresponsabil care a funcționat atunci când au refuzat să accepte situația gravă din sănătate și educație, este important ca opoziția să pună degetul pe rana de la Transporturi. (…) În mod sigur vom cere demisia ministrului Radu Berceanu”, a afirmat el.
Ponta a mai spus că toate cele trei mandate de ministru al Transporturilor ale lui Berceanu au fost „unul mai rău ca altul” și „mai tulburate de cazuri de corupție”. Social-democrații afirmă, în moțiunea simplă intitulată „Transpor-turile din România, trase pe dreapta de guvernarea cu aceeași o-rientare”, că sectorul transporturilor nu numai că nu este condus, „ci este de-a dreptul jefuit”. „Actualul ministru este pacostea României și avem curajul să îl ca-talogăm ca pe un sabotor al economiei naționale. Sperăm ca într-o bună zi să fie aduse la lumină și sancționate de organele abilitate toate matrapazlâcurile făcute de subordonații domnului încă mi-nistru Radu Berceanu, care sunt puși să îndeplinească misiunile murdare pentru ca acest mi-nistru să rămână cu mâinile curate. Desigur, aceste lucruri vor mai fi încă posibile doar pe perioada de timp în care colegii PDL-iști îl vor mai suporta și până când primul-ministru Emil Boc va conștientiza că bolovanul de moară, Radu Berceanu, îi îneacă flota ministerială”, se mai arată în moțiunea PSD.
Moțiunea simplă depusă de PSD a fost dezbătută luni după-   amiază în plenul Senatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?