Ediția: Joi 30 ianuarie 2025 Nr. 6804
Ediția: Joi 30 ianuarie 2025 Nr. 6804

Sejururi la mare la preţ redus


Turiștii care vor să petreacă o vacanță pe litoralul românesc între 3 mai și 15 iunie pot plăti tarife cuprinse între 159 de lei și 399 de lei pentru șase nopți de cazare prin programul „O săptămână la mare – Litoralul pentru toți”, lansat de Federația Pa-tronatelor din Turismul Românesc (FPTR). „În urma unor consultări preliminare cu membri de pe litoral ai FPTR, ținând cont de evoluția tarifelor și a puterii de cumpărare a turiștilor, pentru această ediție, se aplică aceleași tarife ca în septembrie 2009”, se arată într-un comunicat al  Fede-rației. Pachetele costă 159 de lei de persoană pentru șase nopți de cazare la un hotel de o stea, 189 de lei la unități de două stele și 219 de lei la hotelurile de trei stele. În cazul hotelurilor de patru stele prețurile ajung la 399 de lei.
Tarifele includ TVA și comisionul de 10% cedat agențiilor de turism. „Locurile de cazare incluse în acest program se adresează tuturor categoriilor de turiști români, iar vânzarea se va face conform principiului primul venit, primul servit”, se mai arată în comunicat.
Până în prezent, în program s-au înscris 33 societăți hoteliere de pe litoral, care au pus la dispoziție peste 4.600 de locuri pe serie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?