Președintele Senatului, Mircea Geoană, a transmis, sâmbătă, printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui Dietei Poloniei, Bronislaw Komorowski, un mesaj de condoleanțe poporului polonez și familiilor celor dispăruți în tragicul accident aviatic în care și-a pierdut viața și președintele Lech Kaczynski.
‘În aceste momente grele suntem alături de națiunea poloneză și de familiile celor dispăruți în tragicul eveniment din regiunea Smolensk. Dispariția președintelui Poloniei, alături de o însemnată parte a elitei militare, politice și economice a statului polonez, este o pierdere imensă, inclusiv pentru Uniunea Europeană și mai ales pentru partenerii tradiționali ai Poloniei, între care se numără și România’, a precizat președintele Senatului. Mircea Geoană a adăugat că încercarea prin care trece poporul polonez este cu atât mai dureroasă cu cât survine la 70 de ani de la masacrul de la Katyn, ‘un moment de tristă amintire din istoria Poloniei, pe care președintele Lech Kaczynski l-a onorat cu devotament’. ‘Sunt sigur că prietenii Poloniei își vor aminti de curajul și demnitatea președintelui Lech Kaczynski, la fel cum respectă durerea zecilor de mii de familii poloneze afectate de masacrul din primăvara anului 1940. În calitate de Președinte al Senatului României vă asigur de întreaga solidaritate a cetățenilor români și de întreaga susținere a instituțiilor statului’, se arată în scrisoarea deschisă.
În perioada 6-7 octombrie 2009, președintele Lech Kaczynski a efectuat o vizită oficială în România, în cadrul căreia s-a întâlnit și cu președintele Senatului, Mircea Geoană.