Este momentul pentru un parteneriat VERDE

0
8


Douăzeci de membri ai Grupului DEEP SERV G.I.E., inclusiv Marian Spînu, președintele grupului, și Nicu Dragomir, administratorul companiei membre DEEP SERV, au reușit să acopere cu arbori, joia trecută, un hectar de pămînt. Ei au demonstrat, astfel, că nimic nu este greu sau imposibil, atunci cînd este făcut din suflet.
Marian Spînu, președintele Grupului DEEP SERV G.I.E., a declarat că această campanie de responsabilizare a fost organizată pentru a proteja bogăția naturii. „Indiferent de contextul economic, social sau politic, natura   ne-a oferit, tuturor, oportunități nemărginite. Consider că a venit momentul ca fiecare dintre noi să facem tot ceea ce ne stă în putință, pentru a proteja această sursă darnică, însă limitată, de bogății, de tot felul. Am învățat că fie business sau viața de zi cu zi, dacă nu construiești pe temelii sănătoase și nu întreții permanent ceea ce ai construit, nimic nu va dura. Avem nevoie de business-uri, trupuri și mentalități sănătoase, dar nu în ultimul rînd, de un mediu sănătos. Dorim să transmitem, pe această cale, un mesaj de responsabilizare către toate companiile sau persoanele fizice, pentru a  se alătura acestei inițiative și a lupta împreună, pentru un parteneriat VERDE”, a spus Marian Spînu.
Inițiatorul și susținătorul acestui proiect, Marian Spînu, a adăugat că vor urma și alte acțiuni în cadrul acestei campanii, prin care se va încerca să i se ofere înapoi naturii, măcar o fărîmă din ce ne-a oferit ea nouă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here