Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Termen prelungit pentru „Euro 200“


Elevii cu posibilități financiare reduse pot depune cereri pentru obținerea sumei de 200 de euro, în vederea achiziționării unui calculator. Cererile se depun în cadrul programului „Euro 200”, pînă pe data de 21 aprilie. Termenul de depunere a dosarelor de către elevii cu posibilități materiale reduse, care vor să își achiziționeze un calculator cu ajutor de la stat, a fost prelungit. Potrivit calendarului oficial publicat pe site-ul Ministerului Educației, și dat publicității de oficialii din Inspectoratul Åžcolar Județean, sesiunea de depunere a dosarelor în cadrul programului „Euro 200” se va încheia în data de 21 aprilie.
Imediat după această dată, reprezentanții unităților de învățămînt în colaborare cu cei din comisiile speciale, vor face anchete sociale la toți acei elevi ce au solicitat sprijin pentru achiziționarea unui calculator. Pe 3 iunie, pînă cel tîrziu la ora 18.00, vor fi afișate, la sediul fiecărei unități de învățămînt, listele cu elevii care au fost acceptați în cadrul acestui program. Cei nemulțumiți pot depune contestații în cel mult cinci zile de la afișarea rezultatelor, pe un portal ce va fi deschis special pentru acest lucru. Pe 24 iunie se va face cunoscută lista cu elevii care au fost acceptați în program. Imediat după aceasta, elevilor le vor fi înmînate acele bonuri valorice, în valoare de 200 de euro fiecare, cu ajutorul cărora își vor putea achiziționa un computer. În perioada 24 iunie – 31 august elevii vor putea achiziționa mult rîvnitul produs.
Cei care încă nu și-au depus dosarul, dar își doresc cu orice preț să achiziționeze un calculator cu bani mai puțini, trebuie să se prezinte cu o adeverință eliberată de unitatea de învățămînt unde studiază și din care să rezulte media cu care au absolvit anul școlar precedent. În plus, solicitantul trebuie să facă dovada că nu a avut absențe și să se prezinte și cu o situație detaliată asupra venitului lunar al familiei din care face parte. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?