Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Consilier local judecat pentru mărturie mincinoasă


Consilierul local din Mera Neculai Cristescu a fost trimis în judecată de procurori pentru mărturie mincinoasă. Potrivit rechizitoriului, bărbatul a fost audiat ca martor într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Focșani și ar fi făcut afirmații mincinoase. Cristescu ar fi fost martor la o altercație, care a avut loc între Viorel Dumitrașcu și Mitică Ifrim, în 2005. Consilierul a dat declarații încă din faza de cercetare în cazul agresiunii, dar ajuns în fața instanței de judecată, nu și-a menținut declarațiile. Viorel Dumitrașcu a fost cel care i-a făcut plîngere penală pentru mărturie mincinoasă.
Pentru că nu s-ar fi prezentat la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Vrancea pentru a da declarații, procurorii au emis pe numele acestuia mandat de aducere. Cristescu susține însă că nu a fost citat, iar în ziua în care polițiștii au venit în localitate să-l i-a pe sus pentru a-l duce la parchet, aceștia nu ar fi avut mandat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?