Lucrătorii Bibliotecii Municipale din Adjud au întîmpinat sărbătorile pascale printr-o serie de activități și expoziții de carte tematică.
Astfel, în perioada 1 – 9 aprilie, la sediul instituției, vor avea loc expoziții de carte religioasă, picturi pe sticlă dedicată sărbătorilor pascale realizate de elevii școlii din Ruginești, dar și o expoziție de desene, realizate de copiii din Anghelești. De asemenea, preșcolarii Grădiniței nr.4 din Adjud au înfrumusețat holurile Bibliotecii Municipale cu lucrări, adunate în cadrul unei expoziții intitulate sugestiv „Drumul de lumină”, în vreme ce educatoarea Elena Cartaș a realizat o expoziție proprie cu materiale adunate din natură. Elevii Åcolii „Angela Gheorghiu” din Adjud au prezentat, tot la Biblioteca Municipală, o expoziție tematică de desene, intitulată „7 Aprilie- Ziua Mondială a Sănătății”.
Acestea nu sînt singurele activități pe care reprezentanții Bibliotecii Municipale din Adjud le organizează pentru publicul fidel, iubitor de lectură. Fiecare lună a anului este dedicată „Anului Frederic Chopin” și „Anului Internațional al comunicării, apropierii între culturi, al biodiversității și al tineretului”. La bibliotecă se organizează, cu aceaste ocazii, audiții muzicale, prezentări de biografii, concursuri interactive, expuneri, dezbateri deschise, dar și expoziții inedite. Tatiana Valea, directorul Bibliotecii Municipale din Adjud, invită cu această ocazie publicul să le fie bibliotecarilot alături într-un număr cît mai mare, pentru a lua parte la activitățile interesante ce le sînt pregătite.