Audieri în cadrul unei anchete privind licitaţii frauduloase pe internet

0
15


Zeci de percheziții și persoane au fost duse, marți, la audieri la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Vâlcea în cadrul unei anchete privind licitații frauduloase pe internet, unde procurorii au colaborat cu ofițerii FBI și Secret Service. Cele trei grupări infracționale specializate în licitații frauduloase pe internet sunt formate din peste 250 de persoane, potrivit Poliției Române.
Conform sursei citate, la percheziții au participat peste 300 de ofițeri din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate, peste 70 de polițiști de la structurile operative și de la rutieră, precum și peste 400 de jandarmi. De asemenea, la acțiune a participat și un elicopter al Inspectoratului General al Aviației din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
La Râmnicu Vâlcea, descinderile au vizat în special cartierul Căzănești, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate unități de calculator, hard-diskuri și documente care constituie probe, acestea fiind duse la sediul DIICOT Vâlcea, unde urmează să fie audiați și o parte dintre suspecții în acest caz.
Simultan cu acțiunea procurorilor DIICOT, au fost efectuate percheziții domiciliare în Praga (Cehia) – zece, în Statele Unite ale Americii – șapte, fiind vizați alți membri ai grupărilor infracționale organizate.
Procurorii, împreună cu ofițeri de poliție din cadrul IGPR – DCCO și cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române, au destructurat trei grupuri infracționale organizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here