Holul principal al Liceului Tehnologic „Al. I Cuza” din Panciu găzduiește, în aceste zile, o expoziție de Paște care cuprinde atît desene și felicitări, cît și ouă încondeiate. Astfel, „Intrarea Domnului în Ierusalim” este prezentată, în imagini, de elevii claselor a VI-a A și a VI-a B. Cei mai mici dintre școlari, respectiv cei din clasele I B și a II-a B, îndrumați de învățătorii Cornelia Badea și Costică Zbîrciog și-au reunit lucrările în cadrul expozițiilor „Paște fericit!” și „Hristos a înviat!”. „Sărbători Pascale fericite!” au ținut să le ureze colegilor și cadrelor didactice, prin intermediul felicitărilor, dar și a tradiționalelor ouă încondeiate, realizate cu sprijinul profesoarei de educație tehnologică, Gabriela Andronic, și elevii claselor a V-a, respectiv a VII-a. Aceleași urări au fost transmise, de această dată prin intermediul desenelor, și de copiii claselor a IV-a A și a IV-a B, împreună cu învățătoarele Nuța Ghețu și Dorina Pricop. Lucrări tematice, confecționate din materiale reciclabile, au mai expus și elevii clasei a III-a B, coordonați de institutoarea Valentina Carmen Dună, cei îndumați de profesoara Anișoara Vizitiu, învățătoarele Anda Ene și Mirela Stoica, precum și prichindeii de la Grădinița 1, coordonați de educatoarea Stela Roman