Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790

Sindicatul ţăranilor vrea al treilea subprefect


Sindicaliștii de la Propact sînt nemulțumiți de numărul dosarelor discutate și validate în Comisia județeană de Fond funciar și acuză dezinteresul conducerii Prefecturii. Sindicaliștii au ajuns pînă în situația în care vor să propună Guvernului desemnarea unui al treilea subprefect care să discute cu țăranii. De altfel, potrivit unor membri Propact, sindicaliștii au fost la un pas de a picheta vizita primului ministru Emil Boc din urmă cu o săptămînă. Mai multe organizații din comunele județului au fost prezente la Focșani, gata să îi ceară socoteală primului ministru și doar presiunile și promisiunile că li se vor rezolva problemele i-au calmat pe țărani. De această dată însă, țăranii pare că s-au săturat de promisiuni și vorbe goale.
Conducerea Propact Vrancea a arătat că, de două luni de zile, a depus 7 referate pentru a fi discutat în ședințele comisiei județene însă doar unul dintre acestea, referitor la Comisia locală din Nereju, a fost rezolvat. „Vom solicita al treilea subprefect al județului. Poate așa va avea timp și Instituția Prefectului să îi asculte pe acești țărani amărâți care le plătesc lefurile și lustruiesc holurile Prefecturii în fiecare marți”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Propact, Anghel Prichici. Liderul Propact Vrancea, Costel Ichim a acuzat conducerea Prefecturii că favorizează retrocedările de păduri doar către marii proprietari și procuratori sau în cazurile în care sînt hotărîri judecătorești. În schimb, sindicaliștii laudă activitatea legată de aplicarea legilor fondului funciar a fostului prefect, Raluca Dan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?