Elevii de la Liceul Pedagogic au înverzit sudul Focşaniului

0
34


Mai mulți elevi de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” au mers, zilele trecute, în cartierul ANL din Focșani pentru a planta puieți de arbori. Adolescenții au întins astfel o mînă de ajutor oamenilor din zonă care, în lipsa unui spațiu verde amenajat, sînt sufocați de betoane. Totodată, au vrut să sensibilizeze și opinia publică și mai ales autoritățile cu privire la necesitatea a cît mai mult spațiu verde în această zonă ca de atlfel și în alte zone din Focșani. Sprijiniți de profesoarele Corina Mihail și Burlacu Diana și cu acordul  Primariei Focșani, elevii calselor a XI-a B și cei de la a XI-D au plantat puieți de conifere pe aleile cartierului ANL din Sud. „Proiectul are, printre obiective, îmbunătățirea calităților mediului înconjurător, cultivarea și educarea spiritului de protejare a naturii și urmărește implicarea efectivă a elevilor în acțiuni de protecție a mediului. Important de menționat este faptul că inițiativa a aparținut în totalitate elevilor, lucru ce dovedește că educația pentru sprijinirea comunității locale și educația pentru un mediu sănătos încep să dea roade”, a precizat Corina Mihail, cadru didactic la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”. Elevii unității de învățămînt focșănene nu sînt la prima acțiune de acest fel. În urmă cu puțin timp ei au participat și la o activitate de ecologizare a parcului aflat pe strada Argeș și tototadă și-au ecologizat și propria curte a liceului amenajînd un spațiu verde. Elevii spun că sînt hotărîți să nu se oprească aici cu acțiunile de acest gen, deoarece prin gestul lor încurajează și alți tineri să fie mai atenți cu tot ceea ce îi înconjoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here