Concert de Paşte la Panciu

0
197


Corul „Pastorala” din Focșani, dirijat de profesorul Dumitru Săndulachi, a susținut, ieri după-amiază, un concert tradițional dedicat Sărbătorilor Pascale. Evenimentul, organizat de Primărie, a avut loc în fața Catedralei „Cuvioasa Paraschieva” și la acesta au participat, alături de primarul Ion Petre și viceprimarul Iulian Nica, elevi, cadre didactice, aleși locali, reprezentanți ai instituțiilor publice din localitate.
Manifestarea a fost deschisă de preotul Marcel Bunea, care și-a exprimat bucuria că lăcașul de cult pe care îl reprezintă beneficiază de prezența cunoscutului ansamblu coral în Vinerea Mare, zi cu semnificații religioase deosebite din Săptămîna Patimilor.
După un scurt moment artistic susținut de corul Liceului „Ioan Slavici”, dirijat de profesorul Andrei Manovici, în Parcul Catedralei au răsunat cîntecele specifice acestei perioade, interpretate de membrii Corului „Pastorala”. Repertoriul a inclus creații semnate de G. Musisescu, I.D. Chirescu, T. Theodorescu și Åžtefan Popescu.
În încheierea recitalului susținut la Catedrală, profesorul Dumitru Săndulachi a declarat că astfel de manifestări au devenit deja o tradiție în țările europene și a ținut să-i felicite pe edili pentru ideea de a organiza un asemenea eveniment și în Panciu.  El a mulțumit organizatorilor pentru invitația adresată corului pe care îl conduce de a concerta la Panciu. „Vă doresc tuturor sărbători fericite! Să ne aducă Dumnezeu liniștea, lumina în case și suflete, înțelegere!”, a spus profesorul Săndulachi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here