Artă tradiţională la Promenada Mall

0
12


Iubitorii artei tradiționale vrîncene pot admira, pînă duminica viitoare, expozițiile organizate de instituțiile culturale din județ. Una dintre manifestările organizate în această perioadă iese în evidență prin originalitatea amplasării, în centrul comercial Promenada Mall, dar și prin numărul mare de exponate, respectiv de artiști participanți. Într-un spațiu de sute de metri pătrați este organizată expoziția „De la psalmi și icoane la Sfânta Scriptură și muzica sacră”, ajunsă la ediția a XII-a. Organizatorii manifestării sînt Consiliul Județean, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Åžcoala Populară de Arte și Meserii și Ansamblul Folcloric „Å¢ara Vrancei”. Aici pot fi admirați meșteri populari în timp realizează ouă încondeiate, instrumente populare sau măști tradiționale din Nereju. De asemenea, pot fi admirate icoane pe simeze din Brăila, Brașov, Suceava, „lucrate în foiță de aur și manieră deosebit de frumoasă”. Lucrările vor putea fi cumpărate la sfîrșitul expoziției, cu costurile stabilite de autorii lor. Directorul CJCPT, Dănuț Stoianof, a arătat manifestarea culturală promovează o serie de talente vrîncene dar și invitați din alte județe care „păstreată identitatea locală, păstrează identitatea națională, ne păstrează pe noi cu sufletul de român, păstrează ceea ce avem mai valoros, creativitatea”.
Dănuț Stoianof a arătat că expoziția din acest an reprezintă o nouă abordare a actului cultural iar spațiul pus la dispoziție permite folosirea tehnicilor moderne pentru a evidenția anumite particularități ale obiectelor expuse. Juriul de specialitate al expoziției a premiat cele mai frumoase lucrări expuse.
Icoane: Constantin Lup din Brașov – premiul I , David Irimia din Ciorăști – premiul II.
Ouă încondeiate : Elena Bouroș din Reghiu – premiul I, Maricica Mărășteanu din Cîmpuri – premiul II, Ioana Popa din Răcoasa – premiul III, Gina Dumitraș și Florentina Trifan din Reghiu – mențiune
Å¢esături tradiționale : Lenuța Terțiu – premiul I, Maricica Mărășteanu – premiul II, Geană Tințica – premiul III iar Åžcoala de Arte Brăila a obținut o mențiune.
Sculptură populară: Adriana Lupașc din Nereju – premiul I, Ionel Ene din Mera – premiul II, Tudorița Lupașc din Nereju – premiul III și o mențiune pentru Florin Cristea din Vizantea.
Arta metalului : Gheorghe Simirad
Instrumente populare : Pavel Lupașc din Nereju – premiul I, Cristea Tulache din Spulber – premiul II, Ioan Stanciu din Nistorești – premiul III dar și o mențiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here