Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Liberalii vor vota împotriva proiectului legii Educaţiei


Senatorul PNL Cornel Popa a declarat, ieri, că are certitudinea că liberalii vor vota împotriva proiectului Legii educației naționale, pentru că „nu este unul conform cu realitatea din România sau cu așteptările dascălilor, studenților, elevilor și părinților, legate de reforma în învățămînt”.
„Pot să spun în mod cert că liberalii vor vota împotriva articolului 172 și în cele din urmă, chiar pentru desființarea acestui proiect de lege. Se spune că se face reformă în învățămînt, dar, din cîte văd, în România reforma se întîmplă doar prin desființarea de locuri de muncă. Reforma trebuie să însemne și crearea de locuri de muncă sau modernizarea unităților de învățământ”, a declarat, în conferință de presă, senatorul Popa.
Potrivit acestuia, reforma ar însemna tăierea a 15.000 de locuri de muncă din sistemul educației. „Este o tragedie și reducerea celor 15.000 de locuri de muncă. E clar că ne îndreptăm către un învățământ mai mult decît primitiv, care nici nu beneficiază de cadre didactice calificate la nivelul la care ar trebui să beneficieze. Este păgubos și pe termen lung, deoarece tinerii nu vor mai alege cariera didactică. Veniturile deloc consistente și instabilitatea locurilor de muncă vor determina tot mai mulți absolvenți de liceu să evite aceste profesii ale educației”, a subliniat senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?