Lăcaşuri de cult controlate de pompieri

0
7


Pompierii vrînceni au făcut verificări la instituțiile de cult din județ pentru a preveni producerea unor incidente în perioada sărbătorilor. În primă fază aceștia au identificat toate bisericile și mănăstirile în care se organizează și se desfășoară activități – prin colaborarea cu Protoeriile din județ după care au informat și instruit factorii de răspundere de la nivelul protoeriilor cu privire la obligațiile ce le revin pe linia apărării împotriva incendiilor. Cu această ocazie, pompierii au distribuit materiale cu privire la respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor. De asemenea, au fost făcute controale specifice pe linia prevenirii incendiilor la obiectivele cu risc ridicat, înlăturarea imediată a deficiențelor ce ar putea pune în pericol viața participanților și/sau bunurile existente. În perioada sărbătorilor pompierii vor monitoriza permanent activitățile desfășurate în instituțiile de cult și vor menține legătura permanent cu reprezentanții administrației publice locale și forțele specializate de intervenție în situații de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here